ÎNAPOI

SFÂNTUL BENEDICT DE NURSIA
Patron al Europei, Ocrotitor al "Ordo Crux Cærulea"
Sărbătoare: 11 iulie (calendarul latin), 14 martie (calendarul bizantin)

Până la reforma actuală a calendarului bisericesc, comemorarea Sfântului Benedict se făcea în ziua de 21 martie, zi în care Patriarhul monahismului apusean a încetat din viață, în anul 547, și a fost apoi înmormântat alături de sora lui, Scolastica, decedată cu patruzeci de zile mai înainte, în mormântul de lângă mănăstirea de pe muntele Cassino (în sudul Italiei). În anul 580, năvălitorii lombarzi au distrus mănăstirea. Peste mai bine de o sută de ani, în 703, călugării benedictini de la Fleury-sur-Loire (Franța) au răscolit ruinele vechiului așezământ și au descoperit trupul Sfântului Benedict, pe care l-au adus cu mare solemnitate în mănăstirea lor de pe malul Loarei, în ziua de 11 iulie. De atunci, în multe regiuni această zi a fost aleasă pentru sărbătorirea Sfântului Benedict, și noul calendar a adoptat-o acum pentru întreaga Biserică.

În anul 1964, Papa Paul al VI-lea l-a declarat pe Sfântul Benedict patron principal al Europei, împlinind astfel un act de meritată recunoștință față de Sfântul căruia Europa îi datorează multe dintre valorile și realitățile ei. Cu patru ani înainte de nașterea Sfântului Benedict, armatele năvălitoare ale herulilor sub conducerea lui Odoacru au trecut prin foc și sabie pământul Italiei, și ucigând pe ultimul împărat roman au închis definitiv capitolul stăpânirii Romei Imperiale; supraviețuirea culturii romane se va datora în cea mai mare măsură activității religioase și culturale a călugărilor din așezămintele monahale. Și Sfântul Benedict este acela care a deschis capitolul glorios al monahismului occidental.

După cum ne informează cartea a II-a a "Dialogurilor" Sfântului Grigore cel Mare (540-604), Benedict s-a născut în anul 480 la Nursia (Umbria-Italia), în familia patriciană Anicia. De tânăr a fost trimis la Roma să studieze retorica și filosofia, dar dezgustat de ușurătatea vieții din oraș s-a retras în mica localitate Affile și și-a continuat studiile, supunându-se unei aspre discipline ascetice. Nemulțumit cu această singurătate relativă, s-a retras într-o mică peșteră la Subiaco (localitate la sud de Roma) sub conducerea unui sfânt pustnic. Benedict avea atunci douăzeci de ani. După trei ani de singurătate, rugăciune și penitență, a fost descoperit de păstorii din partea locului. Nenumărați credincioși din împrejurimi îl căutau pentru a-i cere sfat și rugăciuni; chiar călugării mănăstirii din Vicovaro l-au rugat să le fie conducător spiritual.

El a acceptat, și a început astfel opera de restaurare a disciplinei mănăstirești, dar unii dintre călugări s-au împotrivit cu îndârjire și au ajuns până acolo încât au încercat să îl omoare, punându-i otravă în paharul cu băutură. Benedict i-a părăsit și s-a retras la peștera lui dragă. În jurul lui au început să se strângă grupuri de tineri dornici de o viață spirituală deosebită. Pentru ei a întemeiat Sfântul Benedict douăsprezece mănăstiri cu câte doisprezece "frați", hotărâți să urmeze normele trasate de părintele lor spiritual. Pentru a evita șicanele din partea unor persoane sus-puse, în anul 529, Benedict împreună cu mulți dintre tinerii ucenici s-au retras spre sud, lângă orașul Napoli, și și-au stabilit locuința pe o stâncă abruptă a muntelui Cassino. Aici au dărâmat templele zeilor Apollo și Jupiter, rămase acolo din vechime, și au clădit prima mănăstire închisă cu ziduri din patru părți, asemenea unei fortărețe, dar deschisă pentru lumina ce vine de sus, ca un mare rezervor care primește din cer ceva dătător de viață și îl revarsă asupra lumii întregi.

Om practic și clarvăzător, Benedict a sintetizat legile de bază ale vieții mănăstirești, Regula vitæ monasticæ, într-un motto dătător de energie: Ora et labora - "Roagă-te și muncește"; prin aceasta, el a readus în viața și ascetica creștină caracterul de contemplație unită cu acțiunea, așa cum decurge din spiritul și din litera Evangheliei. Adevăratul călugăr va trebui să fie, după cum se citește în capitolul al II-lea din Regulă: nu orgolios, nu violent, nu mâncăcios, nu somnoros, nu leneș, nu clevetitor, nu pârâtor... ci cast, blând, silitor, umil, ascultător. Emblema mănăstirii: crucea, cartea și plugul, a devenit expresia modului nou de a înțelege asceza creștină, rugăciune și muncă, în vederea edificării spirituale și materiale a unei societăți noi, pe ruinele lumii romane.

De-a lungul veacurilor, din cuibul de pe Monte Cassino vor porni stoluri de oameni căliți în rugăciune și muncă și vor deschide sute de așezăminte asemănătoare pe întinsul întregii Europe, mai târziu și în celelalte continente, așezăminte care în vremuri de grele frământări au rămas focare vii de credință, cultură și civilizație. Prin ucenicii și urmașii săi, Sfântul Benedict intră în rândul marilor binefăcători ai Europei, ai Bisericii și ai omeniri.

Adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București