ÎNAPOI

Conciliul de la Florența

Amenințați de pericolul otoman, împărații Constantinopolelui au cerut ajutor militar din partea Apusului, însă acesta impunea unitatea religioasă. Delegația bizantină prezentă la Conciliul ecumenic de la Florența, care a semnat un decret de unire cu Apusul, la 5 iulie 1439, era compusă din câteva sute de persoane, între care numeroși episcopi și patriarhi din Răsărit. Decretul de unire nu a reușit să refacă unitatea celor două Biserici, în ciuda adeziunii unor episcopi răsăriteni (Isidor din Kiev, Marcu din Efes, etc.).

Conciliul a rezolvat parțial unele diferende doctrinale cum ar fi: validarea euharistică indiferent dacă aluatul este dospit sau nedospit, reafirmarea primatului papal, stratificarea ierarhică canonică, etc.