ÎNAPOI

LEGITIMITATEA ORDINELOR CAVALEREȘTI

Între zecile (poate sutele) de asociații autoproclamate "ordine cavalerești" le putem distinge pe cele cu adevărat legitime de cele false? În mod categoric, răspunsul este pozitiv. În afara elementelor de identificare propuse mai jos, este de reținut că majoritatea acestor organizații sunt relativ ușor de recunoscut prin rapida lor proliferare și prin standardul scăzut al condițiilor de admitere (în cele mai multe cazuri, titlul de "cavaler" se cumpără, chiar dacă nu este recunoscut de nimeni, iar contribuția financiară este un substitut al calității intelectuale; în ceea ce privește exigența spirituală, ea este de cele mai multe ori ignorată). Aceasta este o problemă de acută actualitate. Pentru a răspunde acestei dileme, trebuie să clarificăm anumite noțiuni;

Când un ordin (cavaleresc) este legitim?

O asociație care se revendică drept "ordin cavaleresc" este legitimă în două situații:

  • Atunci când ea este exact ceea ce se declară, adică o instituție istorică, care se poate identifica în mod indubitabil, prin documente autentice, a cărei continuitate este deplin demonstrată (puține organizații pot ridica asemenea pretenții, între care Ordinul de Malta); totodată asociația deține fons honorum;

  • Atunci când asociația este creată (înființată) ca ordin cavaleresc de către o putere monarhică suverană; în această situație, avem de a face cu o instituție derivată din Dreptul însuși al Monarhiei respective.

Cum se definește legitimitatea?

Pentru ca o asociație să dețină condiția de legitimitate ca "ordin cavaleresc", trebuie îndeplinite trei condiții:

  1. să acționeze și să ființeze exact ca ceea ce pretinde că este; (trebuie analizate caracteristicile declarate ale organizației: avem de a face cu un ordin suveran, antic, ecvestru, ospitalier, etc.?) De pildă, Ordinul de Malta este într-adevăr un Ordin suveran legitim, întrucât ființează ca atare fără discontinuitate încă din secolul al XXII-lea;

  2. să fie conformă cu standardele acceptate în ceea ce privește Ordinele cavalerești; (între instituțiile abilitate să expliciteze și să emită asemenea standarde se numără ICOC (Comisia Internațională pentru Ordinele Cavalerești), Congresul Internațional pentru Științe Heraldice și Genealogice, Curțile regale, Sfântul Scaun, etc.;

  3. să fie legal constituită ca "ordin cavaleresc" și nu altfel, de către Puterea abilitată să emită fons honorum.

Care este definiția istorică a ordinelor cavalerești?

Termenul de ordin cavaleresc (ecvestru) definește instituțiile aparținând unui număr de trei perioade istorice distincte:

  1. Ordinele monahalo-militare (între anii 1100-1300), între care menționăm: Ordinul de Malta, Ordinul Teutonic, Ordinul de Calatrava, Ordinul Sfântului Lazăr, etc. Aceste organizații dobândesc titulatura de "ordin cavaleresc" și din punct de vedere strict literal, întrucât sunt ordine guvernate de o Regulă aprobată de autoritatea papală și sunt constituite din cavaleri (în sens social).

  2. Ordinele monarhice și frățiile laice (între anii 1300-1580), create de suverani, având scopuri oarecum similare celor monahalo-militare (de pildă organizarea de expediții cruciate).

  3. Ordinele onorifice (din 1580 până în prezent), înființate de suverani, între care menționăm: Ordinul Jaretierei, Ordinul Santa Annunziata, Ordinul Sfântului Mihail, etc.

Care este definiția modernă a ordinelor cavalerești?

Un ordin cavaleresc este legitim dacă este legal constituit ca atare, recunoscut și potentat cu prerogative de către o Putere suverană. Unele guverne, în tentativa de a stopa impostura, emit norme juridice menite să împiedice proliferarea organizațiilor autoproclamate ca "ordine cavalerești". Dintre țările care au inițiat asemenea măsuri menționăm Franța și Italia, unde, din 1953 Guvernul publică o listă anuală conținând organizațiile apocrife a căror pretenție de legitimitate nu este fondată. De asemenea, papa, în calitatea sa de Suveran Pontif rostește constant comunicate prin care condamnă proliferarea ordinelor auto-proclamate.

Concluzie

Ar fi injust să afirmăm că standardele după care putem defini cu acuratețe legitimitatea sau impostura unor organizații pretinse "ordine cavalerești" ar fi unanim acceptate. Sunt situații în care un Ordin recunoscut de unele guverne suverane este contestat de altele (de pildă variantele național-regionale ale Ordinului Sfântului Ioan este acceptat de Guvernele Germaniei, Olandei și Marii Britanii, însă este contestat de cel al Franței și, mult mai târziu, acceptat de Ordinul Catolic însuși al Sfântului Ioan). Cu toate acestea, o analiză atentă și imparțială, bazată pe principiile enunțate mai sus, poate oferi celui interesat o imagine destul de exactă asupra autenticității sau falsității acestor grupări.