ÎNAPOI

MAGISTERIUL BISERICII

Termenul provine din limba latină magistérium, derivat de la magíster, învățător. Putere acordată de Cristos apostolilor și succesorilor lor, adică papei și episcopilor în comuniune cu papa, de a expune, de a păstra și de a apăra învățătura Revelației în mod autentic, iar în anumite cazuri în mod infailibil, prezentând-o ca obiect al credinței pentru dobândirea mântuirii (cf. Lumen Gentium 25; DS 3074).

Călăuzit de Magisteriul Bisericii, simțul credincioșilor știe să discearnă ceea ce constituie o chemare autentică a lui Cristos sau a sfinților Lui adresată Bisericii.

Magisteriul este de două feluri: 1. autentic infailibil, exprimat în trei moduri: a) magisteriul solemn al unui Conciliu ecumenic; b) magisteriul extraordinar al papei (ex cáthedra); c) magisteriul obișnuit, universal; 2. autentic obișnuit (neinfailibil).

Misiunea de a interpreta în mod autentic Cuvântul lui Dumnezeu scris sau transmis a fost încredințată numai Magisteriului viu al Bisericii, a cărui autoritate se exercită în numele lui Isus Cristos.

Acest Magisteriu nu e însă deasupra Cuvântului lui Dumnezeu, ci îl slujește, învățând numai ceea ce a fost transmis, deoarece, prin porunca dumnezeiască și cu asistența Duhului Sfânt, îl ascultă cu pietate, îl păstrează cu sfințenie și îl expune cu fidelitate și ia din acest unic tezaur al credinței tot ceea ce propune ca adevăr de credință revelat de Dumnezeu (cf. Dei Verbum 10).