ÎNAPOI

CONDAMNAREA MASONERIEI
DE CĂTRE BISERICĂ


Masoneria, prin simbolismul ei, prin tradițiile gnostice și păgâne transpuse în ritualuri, prin propagarea misterelor antice, dar mai ales prin liberalismul și ideile iluministe promovate în sânul societății creștine, a intrat în conflict deschis cu Biserica. Încă de la început Biserica a văzut în masonerie un pericol major pentru societate, considerând organizația incompatibilă cu dogma creștină.

Biserica lui Cristos osândește masoneria ca doctrină, ca organizație și ca metodă de lucru ocultă, iar creștinii care aderă la asociațiile masonice sunt considerați a fi în păcat grav și ca atare nu pot primi Sfânta Împărtășanie. Masoneria este mai înainte de toate o forță ocultă prin intermediul căreia răul major s-a revărsat asupra lumii. Această organizație malefică a contribuit la distrugerea monarhiilor europene, la izbucnirea celor două războaie mondiale din secolul XX; la împărțirea lumii în zone de influență; la apariția, fundamentarea și biruința socialismului și apoi a comunismului, la triumful nu al toleranței benefice, ci la încurajarea imoralității, pornografiei, homosexualității, în numele unei false lupte împotriva discriminării; sprijinirea așa-ziselor minorități la tendințele anticreștine în numele democrației, în realitate a unui libertinaj criminal.

Lucrurile stau cît se poate de simplu în prezent: principiile Bisericii și ale masoneriei sunt în primul rând incompatibile și, în al doilea rând, ireconciliabile. Analiza lor relevă diferențele de viziune în plan doctrinar. Este binecunoscut conflictul dintre masonerie și Vatican. Papii au emis de-a lungul vremii mai multe documente prin care au condamnat masoneria atât ca organizație cît și ca metodă de lucru ocultă, pusă în slujba diavolului. În continuare, vă prezentăm cronologic aceste condamnări ale Bisericii:
  • 28 Aprilie 1738 - Bula Papei Clement al XII-lea (1730-1740) In eminenti Apostolatus specula prima excomunicare a masoneriei. Papa a condamnat masoneria și a proclamat excomunicarea totală pentru catolicii care ar fi aderat la ea, sau care ar fi favorizat-o, suspectându-i de erezie. Acest document a fost confirmat și reînnoit de papa Benedict al XIV-lea;
  • 18 Mai 1751 - După bula Papei Benedict al XIV-lea (1740-1758) Providas Romanorum Pontificum, la 2 iulie 1751, Ferdinand al IV-lea interzice masoneria în Spania;
  • 1774 - Papa Pius al VI-lea (1775-1799) condamnă masoneria;
  • 15 august 1814 - Edictul Papei Pius al VII-lea instituie pedepse aspre pentru masoni, inclusiv confiscarea averilor;
  • 13 septembrie 1821 - Papa Pius al VII-lea și-a urmat predecesorul și a publicat documentul Ecclesiam a Jesu Christo. Aceiași poziție au adoptat-o și următorii suverani pontifi: Pius al VIII-lea și Grigore al XVI-lea;
  • 13 martie 1825 - Papa Leon al XII-lea condamnă masoneria prin bula Quo graviora;
  • 21 mai 1829 - Papa Pius al VIII-lea continuă seria excomunicărilor masonilor prin enciclica Traditi Humilitati;
  • 15 aprilie 1832 - Papa Grigore al XVI-lea (1831-1836) condamnă masoneria în enciclica Mirari vos;
  • 9 noiembrie 1846 - Papa Pius al IX-lea se pronunță în enciclica Qui pluribus împotriva masoneriei, condamnând-o;
  • 1850 - După asasinarea primului-ministru italian Pellegrino Rossi, proclamarea și înfrângerea Republicii Romane și revenirea Papei la Roma, Pius al IX-lea a început așa-numita politică de intransigență (Non possumus) față de puterea seculară și a ajuns să fie considerat cel mai important adversar al masoneriei.
  • 8 decembrie 1864 - Papa Pius al IX-lea condamnă masoneria prin enciclica Quanta cura. Papa Pius al IX-lea emite Syllabus;
  • 1865 - Papa Pius al IX-lea condamnă din nou masoneria, declanșând prin aceasta începutul unei lungi perioade de anticlericalism în cadrul lojilor. În alocația solemnă Multiplices inter, din 02 septembrie 1865, papa Pius al IX-lea a enumerat actele prin care predecesorii săi examinaseră "această societate perversă, vulgar denumită masonerie";
  • 12 octombrie 1869 - Papa Pius al IX-lea emite bula Apostolicæ sedis;
  • 21 noiembrie 1873 - Papa Pius al IX-lea emite enciclica Etsi multa luctuosa împotriva masoneriei;
  • 20 aprilie 1884 - Papa Leon al XIII-lea în Enciclica Humanum genus a prezentat amănunțit punctele de vedere ale Bisericii și ale masoneriei. Episcopul Romei a reproșat masoneriei că dorește manipularea oamenilor prin subminarea familiei, educației tinerilor orânduirii sociale existente, chiar a noțiunii de autoritate, și, de asemenea, că promovează egalitarismul socialist și comunist, desconsiderând deosebirile dintre oameni. În anul 1893 Leon al XIII-lea înființează la Roma "Liga Internațională Antimasonică", pusa sub patronajul Sfântului Iosif. Aceasta organizează in 1896, la Trento, un Congres antimasonic;
  • 20 iunie 1894 - Scrisoarea Præclara gratulationis și o declarație ulterioară datată 19 martie 1902, în care Papa condamna ferm masoneria și avertizează asupra legăturii ei cu comunismul;
  • 1917 - Opoziția dintre Biserică și masonerie s-a accentuat în asemenea măsură, încât papa Benedict al XV-lea reamintea în articolul 2335 al codului de drept canonic, interdicția ca fidelii să adere la o sectă masonică, sub pedeapsa excomunicării, sau să se dedea la mașinațiuni contra Bisericii sau a puterilor civile legitime. Condamnarea masoneriei este consacrata definitiv in Codex Juris Canonici din care sintetizam: art. 2335 - excomunicarea "simpliciter" este rezervata Sfântului Scaun, Ipso facto pentru cei care adera la masonerie ; art. 1065 - obligația credincioșilor de a se abține de la căsătoria cu masoni; art. 542 - interdicția serviciului religios de înmormântare; art. 693 - trimiterea în locuri de mărturisire a credinței; art. 2336,2 - reclamarea către Congregația Sfântului Oficiu a clericilor care au aderat la masonerie.
  • 8 aprilie 1980 - Documentul episcopilor germani "Francmasoneria a rămas neschimbată" condamnă din nou această societate. Ostilitățile sunt reluate de însuși Papa Ioan Paul al II-lea, care în februarie 1981, restabilește conflictul secular dintre Biserică și masonerie și tot atunci Congregația pentru apărarea credinței reia linia dură din scrisoarea anului 1974;
  • 6 noiembrie 1983 - Din cauza unor formulări ambigue de după Conciliul Vatican II, unii au crezut că Biserica Catolică și-a îndulcit poziția față de masoni. Pentru a risipi nelămuririle, în 1983, Cardinalul Joseph Razinger a publicat o Declarație despre Asociațiile Masonice, în care arăta că "sentința negativă a Bisericii privitoare la asociațiile masonice rămâne neschimbată, de vreme ce principiile sale au fost mereu considerate ireconciliabile cu doctrina Bisericii, drept pentru care rămâne interzis a deveni membru al acesteia."
Printre altele, se spune: "S-a pus problema dacă nu cumva judecata Bisericii s-a modificat în privința masoneriei, de vreme ce ea nu mai este menționată expres în noul Cod al Canonului Legii" (cel care îl înlocuiește pe cel din 1917). "Se constată că judecata negativă a Bisericii a rămas neschimbată în privința masoneriei, întrucât principiile lor au fost totdeauna privite ca incompatibile cu doctrina Bisericii, și, prin urmare, aderarea la ele rămâne în continuare interzisă. Credincioșii aparținând lojilor masonice se află într-o stare gravă de păcat și nu pot primi Sfânta Împărtășanie. Nu este de competența autorităților bisericești locale de a face judecăți asupra naturii societăților masonice, care ar putea implica în orice formă vreo revocare a ceea ce s-a stabilit mai sus. Aceasta este în conformitate cu Declarația acestei Sfinte Congregații din 17 februarie 1891."

Este firesc faptul că diferitele denominațiuni creștine au luat poziție împotriva masoneriei. Nu numai Biserica Catolică, pentru propriile-i motive, a înfierat prin numeroase enciclice papale mișcarea masonică, ci și comunitățile Luterane, Metodiste sau Presbiteriene au declarat-o ca fiind incompatibilă cu creștinismul. Primele reacții antimasonice ale cultelor protestante se înregistrează in SUA, începând cu secolul IX. Pastorul nord-american David Bernard, fost mason si personaj important al mișcării antimasonice din SUA, va dezvălui publicului larg ritualurile masonice, prezentate cu lux de amănunte în cartea sa "Light on Masonry" (Lumina asupra Masoneriei) publicată în anul 1828. Cele mai renumite culte creștine americane, cum ar fi baptiștii, lutheranii, evangheliștii, etc. au condamnat masoneria, ritualurile și jurămintele acesteia.

Condamnările protestante au continuat și în sec. XX. Astfel, în anul 1987, odată cu Biserica Anglicană, metodiștii din Anglia adopta o rezoluție antimasonică drastică, cerând membrilor lor sa părăsească lojile. În anul 1993, o puternică asociație a Bisericilor baptiste nord-americane, Southern Baptist Convention (Conventia Baptista de Sud) prescurtat SBS, a adoptat un document denumit "Report on the Compatibility of Freemasonry with Christian and Southern Baptist Doctrine" (Raport asupra compatibilității Francmasoneriei cu doctrina creștină și cu cea baptista de sud), prin care declara masoneria incompatibilă cu creștinismul și cere imperios baptiștilor să părăsească lojile. Biserica Lutherană va dezvolta în sec. XXI o critică teologică proprie la adresa masoneriei, prin pastorul Walter Snyder, care ataca scrierile masonului Albert G. Mackey, personaj celebru în epocă, scrieri în care a susținut existenta unei religii masonice aparte.

Nu trebuie să uităm că fenomenul masonic a pătruns și în spațiul ortodox. În secolul al XIX-lea Biserica Ortodoxă a reacționat cu asprime, osândind masoneria într-o seamă de documente, dintre care amintim:

Afurisania împotriva masoneriei dată de către Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului (1815)
  • "Prin urmare, spunem că, oricine fiind îmbrăcat în veșminte cu epitrahil și omofor, și un astfel de om vă va bine vesti vouă o altă Evanghelie afară de ceea ce am bine vestit vouă, măcar de ar fi și Înger din cer, anatema să fie (Galateni,I,8-9). Deci, oricâți se alătură cu grăbire acestei slujbe drăcești și nelegiuite a masoneriei, și toți cei ce îi urmează în mândria și rătăcirea lor, să fie afurisiți și dați anatemei de către Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. După moarte, ei nu vor avea parte de iertare și dezlegare. Suspinând și tremurând, precum Cain, vor fi ei asupra pământului (Facere IV,14). Pământul se va deschide și îi va înghiți ca pe Dathan și Aviron (Numeri XVI, 31-32) Urgia lui Dumnezeu va fi asupra capetelor lor, și partea lor cu Iuda vânzătorul. Îngerul Domnului îi va izgoni cu sabia de foc, și, până la sfârșitul vieții lor, nimic nu vor dobândi. Fie ca lucrările și meșteșugurile lor să fie blestemate și să se înece într-un nor de praf, ca o arie de treierat în miezul verii. Și toți cei ce vor stărui în răutatea lor vor avea parte de o atare răsplată. Dar toți cei ce vor ieși din mijlocul lor și se vor deosebi și vor scuipa urâcioasa lor erezie, și se vor lepăda de blestemata lor mândrie, unii ca aceștia vor primi plata zelotului Fineas; adică vor fi binecuvântați și iertați de către Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Treimea cea singură neamestecată și nedespărțită, Unul Dumnezeu în ființă, și de către noi, smeriții Săi slujitori." (Declarația lui Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului, 2 februarie ,1815)
  • La 15 august 1932 Mitropolitul Antonie (Hrapovitki) (ROCA) anunță într-o enciclică pastorală afurisirea masonilor. Anul următor, a fost rândul Bisericii Greciei să se pronunțe asupra masoneriei.
  • 12 octombrie 1933 - Declarația Oficială a Bisericii Greciei privind masoneria - Episcopii Bisericii Ortodoxe a Greciei s-au ocupat de studierea și examinarea societății secrete internaționale - Francmasoneria. Au ascultat cu atenție expunerea introductivă a Comisiei celor patru episcopi ce au alcătuit-o din însărcinarea primită de la Sfântul Sinod în precedenta sa ședință; de asemenea poziția Facultății de Teologie a Universității din Atena și în mod special părerea în această problemă a profesorului Panag Bratsiotis. De asemenea au luat în considerare informațiile asupra acestei chestiuni apărute în Grecia sau în străinătate.
  • 11 martie 1937 - Stimulați de acest context, dar și de către adevărul de credință, Biserica Ortodoxă Română, prin sinodalii săi, a dat prima și singura hotărâre de condamnare a masoneriei. Referatul "Studiul asupra Francmasoneriei" a fost întocmit de Mitropolitul Nicolae al Ardealului, ca urmare a cererii făcute de Sfântul Sinod, încă din 1934. Astfel, Sfântul Sinod, în ședința din 11 martie 1937, și-a însușit concluziile din referat și a hotărât că "Biserica osândește Francmasoneria ca doctrină, ca organizație și ca metodă de lucru ocultă."
  • 11 februarie 1993 - Reluarea osândirii masoneriei de către Biserica Ciprului "Sfântul Sinod, în ședința sa din 11 februarie 1993, studiind documentul semnat și depus la aceasta de către mai mult de 11000 de credincioși ortodocși, membri ai pliromei (plenului) Sfintei noastre Biserici a Ciprului, prin care se cerea fixarea poziției oficiale a Bisericii Ortodoxe față de masonerie și condamnarea acesteia spre luarea la cunoștință și ferire a credincioșilor, comunică cele de mai jos:
    Masoneria este o organizație în afara Bisericii noastre Ortodoxe, cu o concepție despre lume care nu duce către principiile credinței noastre ortodoxe. Prin ceremoniile secrete oficiate în întuneric și prin modurile de inițiere a adepților ei, cu inițiatori în cele sfinte (taine) "preoți și arhierei" și inițiați, se autoimpune ca un fel de altă religie. Se prezintă chiar ca o suprareligie și cultivă sincretismul , adică egalizarea și amestecarea tuturor religiilor din lume, ceea ce este de neacceptat și de condamnat pentru adevărul credinței în Cristos. Pentru toate acestea masoneria nu a fost niciodată aprobată de Biserică. Aceasta a condamnat în mod repetat și condamnă organizațiile secrete de orice natură, mai ales când acestea sunt întrețesute cu ceremonii care au coloratură religioasă. Cristos este Lumină, Adevăr, Viață și adeptul adevărat al lui Cristos trebuie să trăiască și să lucreze în cadrul acestei lumini și să evite câte se săvârșesc în întuneric. Pentru aceea, creștinul adevărat, și nu numai după nume, nu poate să fie membru sau adept al masoneriei. Principiile într-ajutorării, care sunt prezentate a fi profesate de masoni, există din belșug și în creștinism. Prin urmare, creștinul care dorește să practice aceste principii, poate să o facă în cadrul Bisericii și prin Biserică. Nu este nevoie să se încadreze în organizații secrete și de proveniență dubioasă. De altfel, după cum spune Apostolul Pavel "ce împreunare are lumina cu întunericul?" (2 Corintineni VI, 14). Domnul nostru Isus Cristos ne învață că "tot cela ce face rele, urăște Lumina; și nu vine la Lumină, ca să nu se vădească lucrurile lui. Iar cela ce face adevărul, vine la Lumină; ca să arate lucrurile lui, că întru Dumnezeu sunt lucrate." (Ioan III, 20-21).
    Pentru aceea, sfatul Bisericii către membri pliromei sale, în ceea ce privește situarea lor față de masonerie, este aceea pe care o arată Apostolul Pavel în Epistola către Efeseni: "nu vă amestecați cu faptele cele fără de roadă ale întunericului, ci mai vârtos și mustrați... iar toate vădindu-se de lumină se arată; că tot ce se arată lumină este." (Efeseni, V, 11, 13) Rămâneți deci, atașați în mod statornic la lumina veșnică a lui Hristos și în cadrul acesteia alcătuiți-vă viața și croiți-vă calea!"
Dacă vom compara cele patru poziții oficiale și normative ale Ortodoxiei privitoare la masonerie, și anume, Cipru 1815, Grecia 1933, România 1937 și din nou Cipru 1993, constatăm, ca un numitor comun, condamnarea acestei mișcări.

În anul 1987, Biserica Anglicană adunată în Sinod General la York a aprobat (cu 394 de voturi "pentru" și 52 de voturi "contra") un studiu care afirmă că masoneria este eretică. Studiul, care are 56 de pagini, se intitulează "Freemasonry and Christianity: Are They Compatible?" ("Francmasonerie și Creștinism: Sunt ele compatibile?") și a fost elaborat de un comitet format din 7 membri. Din punct de vedere teologic, Biserica Anglicană reproșează masoneriei folosirea cuvântului "Iahbulon" drept nume al lui Dumnezeu, utilizarea rugăciunilor, existența capelanilor și promovarea unei doctrine masonice privind faptele bune, care nu ține de harul lui Dumnezeu. Raportul preciza totodată, că mai mulți creștini s-au retras din lojile masonice deoarece aceștia considera ritualul opus credinței lor.

Ostilitatea Bisericii Anglicane s-a accentuat în sec. XXI. Dr. Rowan Williams, care a devenit Arhiepiscop de Canterbury și cap al Bisericii Anglicane în decembrie 2002, și-a exprimat convingerea că masoneria este incompatibilă cu creștinismul și, de asemenea, a estimat temeri că unele elemente ale ritualului masonic sunt satanice. Din momentul întronării lui Rowan Williams, Biserica Anglicana a decis să interzică masonilor accesul în ierarhia sa.

În prezent, în SUA s-au ridicat vocile din zona "fundamentalistă", urmând apoi reacțiile luterane și romano-catolice. Vom cita ca exemple numele lui Constance Cumbey, Carzl Matrisciana și Dave Hunt reprezentanți ai neoprotestantismului evanghelic harismatic, Lothar Gassmann și Holger Nilsson ai luteranismului, cardinalul Godfried Danneels, reprezentant al romano-catolicismului. Toți aceștia (și desigur încă mulți alții) sunt unanimi în a semnala pericolul unei religii mondiale instaurate de un guvern mondial, ambele fiind încununarea acțiunii de secole a lojilor masonice. Aceste loji sunt înfățișate ca niște înaintemergători ai lui Antihrist, lucru ce nu poate fi cu nimic exagerat dacă avem în vedere adevăratele proorociri ale Sfintei Scripturi.

Avertismentele legate de instaurarea unei religii mondiale sunt continuate și de către Alexander Brooks care ne prezintă caracteristicile viitoarei religii mondiale și anume:
  • negarea realității blestemului morții;
  • negarea adevărului proclamat de Dumnezeu;
  • negarea dragostei lui Dumnezeu;
  • promisiunea înțelepciunii;
  • promisiunea de a dobândi o natură divină;
  • promisiunea puterii.
În prezent, se înregistrează un număr de 24 de biserici și culte creștine care interzic membrilor lor apartenența la masonerie. Cele mai importante dintre ele sunt cele prezentate anterior, iar documentele diferitelor denominațiuni (confesiuni) creștine emise de-a lungul vremii cu scopul de a condamna masoneria sunt valabile și în prezent, motiv pentru care apropierea dintre Biserică și masonerie este falsă.

O astfel de apropiere nu este posibilă decât cu condiția ca una dintre cele două părți să nu mai fie ea însăși: sau Biserica să înceteze să mai fie creștină, sau masoneria să se autodizolve și să înceteze a mai fi societate ocultă, cabalistică și luciferică. Cum masoneria nu poate accepta cea de-a doua alternativă, pretinsa apropiere nu înseamnă altceva decât decreștinarea Bisericii Apostolice.

Unele voci susțin ca atitudinea Bisericii, de a condamna masoneria, este pripită și neîntemeiată. Aceștia acuză Biserica de "primitivism" și "inchizitorism" și merg până într-acolo încât contestă chiar și apostolicitatea Bisericii. Ar trebui, în acest moment, să ne amintim definiția Bisericii, conform Sfintei Scripturi: credincioșii sunt mădularele ce alcătuiesc trupul, iar capul trupului este Cristos, prin Biserică. În acest context, acuzațiile masonilor, și nu numai, la adresa Bisericii, sunt neîntemeiate. Biserica, reprezentând capul trupului, nu numai că este îndreptățită să adopte o atitudine, ci chiar este obligată. Ea nu poate rămâne pasivă când ceva din exterior atacă mădularele ce alcătuiesc trupul.

Sunt unii care întreabă: de ce să nu cooperăm? De ce să nu fim iubitori și toleranți? Iubitori suntem. Toleranți nu putem fi. E ca și cum Ordinul Masonic ar fi o organizație "a singurelor religii adevărate". Cei care se laudă că sunt toleranți și îi acuză pe creștini de exclusivism, lipsă de iubire, fanatism și insistență dau dovadă de o lipsă de logică ce frizează absurdul. Sincretismul religios masonic este o formă de gândire care tinde să îmbine elemente împrumutate din cele mai diverse tradiții. Această atitudine îmbracă o aparență de toleranță. În realitate, acolo unde se produce o fuziune a credințelor nu mai există distincție și deci nici posibilitate de dialog.

E drept că și masoneria a atras de-a lungul vremii nume sonore, dar membrii ei n-au fost sfinți, sau creștini adevărați, oameni duhovnicești, cu darul deosebirii duhurilor și nici nu cunoșteau în totalitate scopul ascuns al acestei organizații oculte, fiind astfel atrași de masca inofensivă afișată. Dacă scopul masoneriei n-ar fi fost potrivnic mântuirii, ce sens ar avea ca Biserica s-o condamne? Ce-ar fi pierdut Biserica prin acceptarea masoneriei ? Răspuns: trupul și mântuirea. Dacă masoneria i-ar fi fost de trebuință omului pentru mântuire, i-ar fi lăsat-o Dumnezeu; dar Dumnezeu nu S-a descoperit în masonerie ci în Biserica. Nu prin masonerie ajungi la Dumnezeu, ci doar prin Biserică. Drept dovadă că nici un membru al vreunei loji nu s-a ridicat deasupra firii, biruind natura, spre deosebire de unii creștini, care se sfințesc prin participarea la viața Bisericii. Ce ar putea spune masoneria față de aceasta? Și cine e mai vrednic de crezare? Căci roadele fiecărora stau înaintea lor.

Împăcările dintre Biserică și masonerie nu sunt de acceptat, iar următoarele obiecții creștine față de această organizație întăresc această decizie:
  1. Societățile secrete sunt nescripturale (vezi Mt.10:26-27; Ioan 18:20);
  2. Candidatul care a promis păstrarea secretului masonic în chestiuni despre care nu i s-a dezvăluit nimic mai înainte, a ajuns în postura ingrată de a-și vinde conștiința sa Maestrului Venerabil, care devine astfel păzitorul sufletului său fără să aibe acest drept (vezi Lev. 5:4-6);
  3. Utilizarea monstruoaselor jurăminte masonice care contrazic cuvintele Domnului nostru Isus Cristos (vezi Matei 5:33-377);
  4. Excluderea Domnului Isus Cristos din sfera masonică de gândire, acțiune sau influență;
  5. Este o religie apostată, în care regăsim zeități păgâne cum ar fi: Iah-Bul-On!
  6. Pentru masoni Biblia nu este revelația unică , nici suficientă pentru cunoaștere;
  7. Masoneria neagă faptul că Isus Cristos este Dumnezeu întrupat și Mântuitor al Lumii.
Masonii afirmă despre Cristos că a fost doar un simplu om, pe care ceilalți din jur l-au divinizat. Dar atunci cum se explică credința martirilor, trupurile nestricăcioase ale sfinților, icoanele care plâng, agheazma care nu se strică, rugăciunile de ploaie, care nu o singură dată și-au dovedit efectul? Și, la urma urmei, cum se face că istoria confirmă profețiile biblice?

Masoneria nu crede în Unicul Dumnezeu Adevărat. Crede în orice dumnezeu sau în nici unul, sau în conceptul de Dumnezeu. Nu există bine sau rău; există doar relativism. Eul este centrul acestei noi religii create de om, iar a-ți închina viața slavei lui Dumnezeu cade în plan secund. Masoneria își propune să realizeze o re-păgânizare a lumii, sub forma unei religii mondiale unitare de tip păgân sincretist, bazată pe o mitologie proprie din care fiecare adept să-și poată alege ceea ce consideră că i se potrivește mai bine.

Nimeni nu se poate mântui "în Cristos" prin minciună. Deci nu poate fi părtășie între Lumină și întuneric, între Adevăr și minciună, între Biserică și masonerie, între Dumnezeu și Lucifer. Sunt multe trăsături ale masoneriei care sunt incompatibile cu învățăturile Bibliei și faptul că ea este o religie ar trebui să-i împiedice pe creștini să participe la activitățile ei. Se aude adesea observația că masonii nu iau în serios aspectul religios, dar atunci de ce aceștia mai spun rugăciuni, fac jurăminte, țin un ritual sau au un templu în care există un altar, dacă nu este așa?!

Este o apostazie ca un creștin să se angajeze ferm față de o organizație religioasă anticreștină, luciferică, ce oferă rugăciuni și închinare unor zeități păgâne, stăpânitori ai infernului. Aceasta este o problemă gravă, iar noi creștinii nu putem tolera ca aceștia să fie membri, chiar și de fațadă, ai Bisericii lui Cristos. De ce? Întrucât Cuvântul lui Dumnezeu ne învață exclusivitatea credinței creștine și părăsirea templelor idolatre (vezi 2. Cor. 6: 14-18)

Ceea ce este cel mai important am arătat: masoneria nu reprezintă Biserica lui Cristos, ci o erezie; deși pretind că respectă Biblia, masonii o calcă în picioare în punctele ei fundamentale; masonii răstălmăcesc Învățătura pentru care Cristos a murit pe cruce, fiind astfel - cu voie sau fără voie - dușmanii lui Dumnezeu; masonii blasfemiază atât Biserica, Maica lui Cristos, sfinții cît și jertfa Mântuitorului, încălcând poruncile lui Dumnezeu date în Sfânta Scriptură.

Bisericile creștine nu s-au lăsat seduse și au condamnat masoneria în repetate rânduri. O fac și în prezent, numai pentru cine are ochi de văzut și urechi de auzit.


©ORDO CRVX CÆRVLEA - A.D. MMVIII
Rafael Bernard - HO/OCC