ÎNAPOI

MONARHUL ASCUNS ȘI TEXTUL DEZVĂLUIT


Monarhul este întemeierea hermeneuticii, el este monos și arhe. Unul originar din care se naște Sensul. Semiotica este monarhică, știință fiind a căutării acelui otiosus, ea nu se poate constitui în afara presupoziției unui punct stabil "de la care toate curg". Simbolul este încorporarea sa pentru a fi accesibil minții deschise. Căutarea sensului este căutarea acestui centru, marea gaură neagră semiotică. În cartea marelui nostru specialist în ezoterism, și Tradiție Primordială, Vasile Lovinescu, intitulată Mitul sfâșiat aflăm un mic studiu dedicat Templierilor: Blestemul templierilor din donjonul din Chinon. Vasile Lovinescu pornește de la o lucrare medievistului francez Louis Charbonneau-Lassay intitulată Le Coeur rayonnant du donjon de Chinon attribue aux Templiers. Despre ce este vorba? În interiorul acestui donjon între anii 1308-1309 Marele Maestru Jacques de Molay și câțiva dintre oamenii săi au fost închiși înainte de supliciul lor din 1314. În interiorul donjonului se găsește gravată în piatră, cu instrumente evident rudimentare, o "scenă" a cărei interpretare simbolică ne-o propune Vasile Lovinescu, graffitti pe care tradiția locală îl atribuie templierilor și care se dovedește, în urma operației hermeneutice, un fel de testament al acestora.

După descrierea amănunțită a acestei gravuri cuprinsă într-un dreptunghi cu latura mare de aproape 1m și 0,7m latura mică, pe care o reproduce urmând pe istoricul francez, hermeneutul nostru trece la decriptarea semnelor. Elementele, într-o enumerare aleatorie: un personaj îngenunchiat, o cruce cu limitele în două cercuri de mărimi diferite, o inscripție gotică cu numele lui Isus, o cruce mică, pe niște trepte, alături de instrumentele patimilor, o lance izolată, încă două personaje nimbate, o mână deschisă (semn care se va repeta), un pătrat heraldic, un ultim personaj care se roagă unei inimi radiind lungi raze care luminează un scut pe care se vede semnul Crinului Franței. Elementele nu pot fi analizate în sine, ci numai prin raportare permanentă la întreg ansamblul. Și în felul acesta citește textul în imagini și Vasile Lovinescu. ,,Setea, izvorul inima și Templul sunt deci simbolurile care împreună relevă misterul inimii lui Cristos și al Duhului, pe care-l răspândește precum un flux de viață nouă". Inima este și ea ,,monarh", adică Centru pur, intangibil. Nu sediu al sentimentalității blege, cum o percepe modernitatea degradată, ci al funcțiilor suprem intelectuale. În Islam este ,,Tronul lui Dumnezeu", în India Brahmapura - locuința lui Brahma. Inima este Sfântul Graal, Rădăcina indoeuropeană KRD duce la ,,centru" și la ,,coeur". Simbolul ei este cupa, sau triunghiul întors. Perioada de în-puternicire a Cavalerilor Templului este și în perioada în care începe un cult, o devoțiune specială adresată Fecioarei, Regina coeli, căreia îi sunt consacrate catedralele.

Istoricul francez interpretează întreaga scenă din punctul de vedere al acuzațiilor aduse Templierilor ca semnificând ,,un strigăt de îndurare și căință spre Dumnezeu, pentru iertarea personajului ce se roagă''. Se bazează într-aceasta în special pe formula stranie existentă în gravură: IE REQUIER A DIEU PARDON (Cer lui Dumnezeu iertare). Expresie care lui îi oferă cheia înțelegerii mesajului gravat în zid, dar căreia hermeneutul român nu-i acordă nici un interes, amintind-o doar în trecere, mai preocupat fiind de sintaxa imaginilor. Preocupat de Sensul ocultat, Vasile Lovinescu dă o cu totul altă ,,traducere'' întregii gravuri în care se vede, dimpotrivă, un act de magie neagră, de excrațiune la adresa prigonitorilor Ordinului. Se bazează într-aceasta mai întâi pe ,,tehnica'' pe care rudimentarul instrument avut la îndemână (probabil un simplu cuțit) i-o permitea autorului. Avem astfel un joc semnificativ între alb și negru, lumină și întuneric. Personajul din planul de jos, drapat în negru are o aură neagră și se închină unei inimi negre (soarele negru al melancoliei). Razele acestui Sol Iustitiae îneacă scutul heraldic pe care se vede crinul Franței. Mesajul pare astfel destul de clar. Un blestem adresat lui Filip cel Frumos, mal di Francia, cum îl numește Dante. Blestem care avea să lucreze începând chiar de la Filip, mort în același an cu Marele Maestru Jacques de Molay, până la Ludovic al XVI-lea, soția, Marie Antoinette, copiii, sora, închiși, înainte de a fi executați, în castelul din Paris al Templului. Și care, sugerează autorul nostru, continuă în întreg eonul de atunci încoace.

Următoarea secvență se referă la pătratul heraldic, format din alte pătrate mai mici, iar dedesubt un al cincilea pătrat, fiecare conținând în interior o dublă cruce. Cele cinci pătrate ar semnifica cele patru elemente (foc, apă, aer, pământ), plus eterul, a cincea esență. Este un mod de a duce întreg cosmosul martor al acestei mâini ridicate a maledicție. Această mână va apărea și în celelalte două registre. În planul intermediar personajul principal pare a fi un călugăr cavaler pe a cărui mantie se deslușește crucea templieră. Louis Charboneau presupune că personajul este Hugues de Payns, fondatorul Ordinului Templului. Vasile Lovinescu avansează ipoteza că este vorba de Jacques de Molay. Călugărul se roagă în fața unei cruci ce domină un fel de stâncă simbolizând Golgota. Alături, se află, săpată tot foarte adânc, o altă cruce, înconjurată de semnele patimilor: cele trei cuie, trestia cu buretele în vârf și lancea. Pe treptele care duc la această cruce se află inscripția citată mai sus. Una din cruci este pe fond alb, cealaltă pe fond întunecat. Blestem pentru dușmani, îndurare pentru sine. Analizând monograma lui Isus (IHS) care apare în acest plan, hermeneutul observă că ea seamănă cu hieroglifa lui Saturn. Astrul negru al melancoliei, care domină întregul graffiti cu razele lui. Întregul ,,tablou'' ,,sue l'angoisse'' (asudă angoasă), spune Louis Charboneau. Și cum altfel, când el focalizează maledicțiunea universală? Angoasa personajelor din acest graffitti nu este, probabil, provocată de suferința lor, ci de viziunea grozăviilor care se deschid pentru omenire după imolarea Marelui Maestru Jacques de Molay. Autorul distinge cu o privire exersată gâtul lebedei hiperboreene adăpostind din nou semnul axial al mâinii. Ocultarea în Hiperboreea tăcerii a Ordinului este astfel clar sugerată. Sunt în tot tabloul trei mâini, câte una în cele trei registre. Este vorba, demonstrează Lovinescu, de mâna stângă, ridicată, semn al blestemului. În plan superior, mâna este singură, dominând întreaga compoziție și dându-i Sensul final. In Cabală, mâna stângă este mâna Justiției. Cu datele pe care le avem, ni se pare deocamdată imposibil de a decide, dar nu credem că sensul ultim al mesajului poate fi accesat fără lămurirea acestui element esențial: identificarea destinatarului.

Să cităm pe larg concluzia acestei mici bijuterii hermeneutice, care este și dezvăluirea lui Vasile Lovinescu: ,,Deci dacă Șeful exterior al Templului dă totuși, prin implicațiile dar și indirect, dovadă că știa, înțelegea, aproba anumite simboluri, doctrine și rituri - care nici pe timpul acela nu alergau pe străzi - toate acestea înseamnă că Ordinul Templierilor era un organism viu, în deplina stăpânire a depozitului său tradițional, și atunci ei au socotit crima într-atât de mare, încât au cerut răzbunare pentru criminali și pentru posteritatea lor. Ei nu și-au dat seama că Ordinul, fiind la sfârșitul ciclului lor de existență, căzuse dominație demonică. Proba cea mai evidentă a acestei situații constă în faptul că Templierii foloseau acțiuni de magie neagră''. Ipoteză cutremurătoare, dar care, credem, nu poate fi bazată doar pe acest graffitti, trebuind aduse și dovezi istorice suplimentare.

Identitatea autorului de facto al basoreliefului chiar că nu are prea mare importanță, e chiar probabil că mesajul a fost încredințat cuiva care nu-l putea înțelege în toată grozăvia sa, căci altfel s-ar fi smintit. Oricum, asemenea mesaje miraculos parvenindu-ne din vechime sunt nu numai provocări ale cunoașterii și inteligenței, ci semnalizări ale existenței unui alt plan al existenței, inaparent și deci profund.


©ORDO CRVX CÆRVLEA - A.D. MMV

Christian Crăciun - HO/OCC